listare

trimite prin

Ansamblul Bisericii Armeano-Catolice Sfânta Treime, Frumoasa
Ultima actualizare:  2012-11-23
Autor:  Pál Emese
Tradus de:  Pál Emese



Date despre monument
Adresa: 537115 Frumoasa
Datare: 1762-1785

Date istorice

Ansamblul bisericii armene din Frumoasa, alcătuit din clădirea biserici datând din secolul al XVIII-lea, zidul de incintă şi capela adosată acestuia, se leagă strâns de armenii stabiliţi în Transilvania în cea de-a doua parte a secolului al XVII-lea. Aşezarea armenilor la Frumoasa s-a desfăşurat în mai multe etape, aproximativ între mijlocul secolului al XVII-lea şi mijlocul celui de-al XVIII-lea.

 

Construcţia bisericii a fost începută în anul 1762, cheltuielile fiind acoperite parţial de cele două asociaţii religioase locale, Asociaţia Sfintei Treimi şi asociaţia denumită după Patimile lui Isus (Passionis Domini), şi parţial din donaţiile strânse în rândul populaţiei. Însă, din cauza epuizării resurselor financiare şi a sărăciei generale, biserica nu a putut fi terminată, în timpul vizitei lucrările erau tocmai întrerupte. În 1768, biserica în construcţie avea un turn vechi din lemn, în care erau instalate două clopote, sfinţite în 1755 de episcopul Sztoyka Zsigmond Antal. Pe baza datelor prezentate mai sus, presupunem că vechea capelă a fost totuşi construită în locul actualei biserici, clopotniţa sa din lemn fiind păstrată până la data construirii turnului din piatră. Astfel, inscripţia „Anno 1763” aflat sub brâul celui de-al doilea nivel se referă probabil la începerea construirii întregii biserici şi în nici un caz la terminarea turnului de piatră. Din descrierea situaţiei din 1768, pare probabil ca ridicarea bisericii să fi fost început dinspre cor, cu adăugarea sacristiei şi a navei, ceea ce permitea oficierea slujbelor, iar pentru clopotniţă a fost folosit turnul de lemn al fostei capele. Vizita din 1776 aminteşte de asemenea de un turn construit din scânduri, care depăşea doar cu puţin acoperişul cu învelitoare de ţiglă. Construirea turnului şi mobilarea completă a interiorului au fost terminate probabil în 1785, fiindcă biserica a fost sfinţită de episcopul Batthyány Ignác în acest an, cu prilejul uneia dintre călătoriile sale prilejuite de vizitaţiile canonice.

 

În 1846, în sursele cercetate apare problema amplificării bisericii. Deşi sursele nu specifică amplitudinea lucrărilor şi locul intervenţiilor, pe baza analizei detaliilor arhitecturale presupunem că putea fi vorba doar de construirea porticului adosat zidului sudic al navei. Tăierea celui de-al treilea pilastru care articulează faţada sudică a navei atestă tocmai această intervenţie, arătând în mod clar că porticul a fost ulterior adosat bisericii.

 

O reparaţie mai amplă a avut loc în 1856, în cadrul căruia zidarul Schutter András a executat văruirea interiorului bisericii şi repararea acoperişului, iar maestrul Györffi Mihály din Armăşeni a fost încredinţat cu refacerea crucii îndoite de pe turn, respectiv cu văruirea turnului şi repararea arătătorilor orologiului.
Pictura decorativă interioară actuală şi picturile în ulei ale tavanului au fost executate în 1925, cu ocazia unei restaurări mai ample. Preotul paroh, Vákár József, după primirea ofertei pentru pictarea bisericii a mai multor pictori, a îcheiat un contract cu pictorul Passerár Endre din Cluj la data de 3 septembrie 1925. Modelele picturilor murale figurative au fost stabilite de asemenea de preotul paroh, astfel pentru picturile murale de mărime mai mare s-a luat ca model pictura Schimbarea la faţă a lui Rafaello (1519-1520). Pentru pictura murală a bolţii corului, azi în stare repictată, s-a optat pentru o temă apreciată la începutul secolului al XX-lea, dar puţin sentimentală şi de factură populară, care îl înfăţişa pe Pruncul Isus îmbrăţişând un miel. Tot în 1925 s-a adosat pe latura de nord a zonei de întâlnire dintre navă şi turn mica magazie anexă pentru păstrarea obiectelor bisericeşti, ale cărei cheltuieli au fost acoperite de Asociaţia Sfintei Treimi. Vitraliile bisericii au fost donate tot cu ocazia acestei restaurări: cel al Sfintei Rozalia de Szebeny Péterné născută Dájbukát Rozália, cel care îl înfăţişează pe Sfântul Petru de Szebeny Péter, cel al Sfântului Grigore Iluminatorul de Szebeny Gerő şi soţia sa Merza Etelka din Gheorgheni, fereastra înfăţişând Imaculata Concepţie de Dr. Fejér Mihály din Gheorgheni, iar cel al Sfântului Anton de Dobál Antal şi soţia lui, Deák Rozália. Vitraliile au fost executate în 1926 de atelierul Richard Schlein din Grottau (astăzi Hradek nad Nisou din Cehia).

 

Singura piesă de mobilier barocă a bisericii cu hramul Sfintei Treimi este altarul principal din secolul al XVIII-lea, donat congregaţiei de Jordán Vártán, un burghez din Dumbrăveni. Pe baza rapoartelor întocmite cu ocazia de vizitaţiilor canonice şi pe cea a practicii contemporane se poate presupune fără nici o îndoială, că până la începutul secolului al XX-lea, pe altarul principal stătea originar o pictură în ulei înfăţişând Sfânta Treime. Însă actuala pictură a altarului îl înfăţişează pe Sfântul Martin, care îşi împarte mantia cu cerşetorul. Conform surselor amintite, pictura din coronamentul altarului îl înfăţişa originar pe Sfântul Grigore Iluminatorul, în timpul botezului regelui Trdat şi al familiei sale. Figura Sfântului Grigore Iluminatorul de pe coronament este probabil cel originar, însă aceasta a trecut printr-o restaurare de proporţii, executată neprofesional, mai precis o repictare. Lângă însmenul de comerciant apare şi monograma lui Jordán Vártán, cu litere armene (Վ Ե – adică V Ie).

 

În perioada sfinţirii bisericii, în afara altarului principal mai erau două altarele secundare dedicate Sfântului Iosif şi Fecioarei Maria, cel din urmă înfăţişând Naşterea Fecioarei. În 1899 domnişoara Száva Tinka a donat pentru cele două altare secundare o statuie a Inimei Sfânte a lui Isus şi Sfântei Maria din Lourdes. În consecinţă, cele două altare secundare din secolul al XVIII-lea au fost modificate, iar pe mesele altarelor s-au aşezat două statui din Tirol, care se bucurau de o popularitate mare la turnura secolelor XIX-XX. Concomitent cu repictarea bisericii în 1925, altarele, cu excepţia statuilor, au fost schimbate în totalitate, iar altarul principal a fost modificat. Cele două altare secundare neobaroce, altarul Sfântului Mormânt şi statuile Sfântului Grigore Iluminatorul respectiv cel al Sfântului Petru de pe altarul principal au fost comandate de la Bittenbinder József, un decorator de biserici din Timişoara. Altarul Sfântului Mormânt a fost oferit de văduva Zakariás Zakariásné din Ghimeş-Făget, altarul Iinimei Sfânte a lui Isus de Dajbukát Antal, Dávid şi familia lor, altarul secundar dedicat Sfintei Fecioare de Zakariás K. Antal şi familia sa, iar cheltuielile renovării altarului principal şi a statuilor au fost acoperite de Szebeny Menyhért.

 

Primul amvon al bisericii a fost construit în 1775. Acesta a fost înlocuit de cel prezent în anul 1860, care a fost executat pe cheltuielile proprii ale doamnei Zakariás Margit, soţia lui Zakariás Lukács. Băncile actuale au fost construite în 1895 în stil neogotic. Orga a fost construită în 1911 de firma Angster József şi Fii din Pécs.

 

În 1813 biserica a fost înconjurată cu un gard de lemn sprijinit pe coloane de piatră, construcţia acestuia a fost finanţată prin suma strânsă de curatorul Dávid Márton. În anii 1850 gardul era deja deteriorat, fiindcă unii au folosit materialul său drept lemn de foc, astfel în 1859 liderii congregaţiei au construit cu sprijinul Asociaţiei Sfintei Treimi un nou gard din piatră în jurul bisericii şi a cimitirului. Capela Sfintei Familii a fost adosată laturii de est a gardului în 1820, cu sprijinul lui Száva Antal.


Descrierea edificiului

Biserica este alcătuită dintr-o navă dreptunghiulară şi o absidă semicirculară egală în lăţime cu aceasta. Turnul este adosat laturii de vest a navei cu acoperiş în două ape. Pe latura de nord a întâlnirii turnului cu nava se află o anexă pentru păstrarea obiectelor bisericeşti, pe latura sudică fiind accesul către tribună şi turnul bisericii. Peretului sudic al navei a fost adosat un portic, iar pe latura de nord a întâlnirii dintre cor şi navă, o sacristie. Pereţii navei, corului şi porticului sunt articulate de pilaştri fără bază, cu capiteluri simple şi proeminente, care leagă soclul scund de cornişa bogat profilată.
Pereţii sudici ai navei şi corului sunt străpunse de două ferestre ovale tipic baroce, dinamica părţii inferioare a acestora fiind accentuată de închideri arcuite. În frontonul vestic al navei au fost practicate de asemenea diferite deschideri, care au fost tăiate parţial din cauza construirii turnului. Frontonul dispune de câte o fereastră mică patrulobată la nord şi sud de turnului, iar la nivelul inferior al laturii de sud, o altă fereastră ovală tăiată atestă faptul că turnul a fost adosat bisericii după construirea navei. Pilastrul de lângă aceasta a fost tăiat din cauza construirii anexei.

 

Colţurile de vest ale turnului pe patru nivele sunt consolidate de doi contraforţi masivi şi scunzi, între care se află o intrare încheiată în segment de cerc, deasupra căreia se află o nişă semicirculară. Articularea pe orizontală a turnului este asigurată de un brâu proeminent aflat la nivelul cornişei navei, respectiv de un brâu mai puţin accentuat. Sub acesta se află, pe laturile sud, vest şi nord, inscripţia „Anno 1793”. Sub coiful în formă de bulb, acoperit cu tinichea, se află o cornişă arcuită şi accentuată. Articularea verticală pe fiecare dintre laturile sale este asigurată de câte doi pilaştri simpli, ce se sprijină pe brâu şi se întind până la cornişă, între care se află câte o fereastră ovală.

 

Biserica dispune de două accese, cel dinspre vest fiind constituit de uşa încheiată în segment de cerc al nivelului inferior al turnului, iar cel de sud de uşa încheiată în semicerc a porticului. Nava, corul şi porticul sunt acoperiţi de bolţi cilindrice cu penetraţii, care în cazul navei şi al corului se sprijină pe stâlpi angajaţi proeminenţi. Nava este separată de cor printr-un arc triumfal, pe care se află inscripţia „Az én házam az imádság háza” (Casa mea este casa rugăciunii). În partea superioară a arcului, într-un cartuş baroc, se vede acelaşi text în limba armeană („ՏՈՒՆ ԻՄ ՏՈՒՆ ԱՂՕԹԻՑ ԿՈՉԵՍՑԻ”), iar sub acesta se poate citi „1925 IN ANNO SANCTO IUBILARI”, ceea ce se referă la anul repictării. Bolţile sunt acoperite de o pictură ornamentală neobarocă, formată din volute şi frunze de acant, iar în penetraţii apar simboluri religioase (cruce, inimă în flăcări, tabletele cu legi). Pe pictura murală de vest a bolţii navei vedem un înger care cântă la harpă, fiind aşezat într-un peisaj idealistic ce înfăţişează un câmp înflorit, în fundal apare şi un turn de biserică. Cealaltă pictură murală a bisericii este copia diletantă a picturii Schimbarea la faţă de Rafaello. În câmpul de mijloc al bolţii corului se află o reprezentare Agnus Dei.

 

Altarul principal se încadrează în rândul altarelor construite în cea de-a doua parte a secolului al XVIII-lea pentru bisericile rurale din Secuime, soluţiile privind forma şi compoziţia sa pot fi asociate cu acestea. Pe masa altarului, pe câte un piedestal înalt, se află patru coloane zvelte cu capiteluri corintice. Acestea susţin cornişa puternic articulată, pe care au fost aşezate statuile Sfântului Iosif şi cea a Fecioarei Maria, împreună cu câte un putto. Statuile tiroliene ale Sfinţilor Petru şi Grigore Iluminatorul se află între bazele coloanelor, aşezate pe piedestale.

 

Pictura în ulei care-l înfăţişează pe Sfântul Martin este mică faţă de dimensiunile retablului, ceea ce arată că nu este pictura originală a altarului. Pe lângă aceasta, proporţionalitatea altarului este stricată şi de mărimea monumentală a celor două statui tiroliene, care depăşesc mărimea obişnuită a altarelor baroce. Pictura altarului îl înfăţişează pe Sfântul Martin în faţa unui peisaj stâncos şi un cer furtunos, aşezat în veşminte militare pe un cal alb cabrat, în momentul în care-şi taie mantia cu sabia. În colţul inferior drept al tabloului se află însemnul de comerciant al comanditarului Jordán Vártán, iar în partea dreaptă inscripţia „Restaurata Franciscus Szemenyei de Szemenye”. În pofida repictării amintite, executată de Szemenyei Ferenc într-o cromatică stridentă şi o manieră grosolană, încă se pot vedea detaliile calificative şi dinamismul baroc ale picturii originale.

 

Pictura coronamentului îl înfăţişează pe Sfântul Grigore Iluminatorul conform celui mai răspândit tip iconografic al său, pentru care găsim mai multe analogii şi în Transilvania, de exemplu la bisericile armeano-catolice din Gherla şi Dumbrăveni, respectiv la altarele secundare ale bisericilor franciscane din Sibiu şi Odorheiu Secuiesc. Tipul iconografic reprezintă botezul regelui Trdat al III-lea şi al familiei sale, iar concomitent cu aceasta creştinizarea întregului popor armean.

 

Cele două altare secundare neobaroce, de o înaltă calitate, au fost construite identic. Aşa-numitele statui tiroliene ale Fecioarei Maria din Lourdes, respectiv al Inimii Sfânte a lui Isus, au fost aşezate în nişele încheiate în semicerc şi aurite dintre coloane.

 

Construcţia amvonului este echilibrată. Pe coronamentul amvonului, decorat cu elemente radiante şi cu frunze, se află o cruce de mărime considerabilă. Pe parapet, în câmpuri ovale se găsesc figurile în relief ale celor patru evanghelişti şi cea a lui Hristos.

 

În navă, lângă intrarea sudică, se află o interesantă piesă sculptată din piatră cu o inscripţie armeană, folosit drept agheazmatar, care provine cel mai probabil dintr-o cruce de mărime mai mare. Starea sa fragmentară este dovedită şi de faptul că inscripţia din partea sa inferioară se continua cândva. Pe baza inscripţiei („Pentru gloria lui Isus Hristos răstignit pe cruce! Laudă, glorie Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh! 1698”) se poate constata că acesta este probabil cel mai vechi element al bisericii.

 

Zidul de incintă care înconjoară biserica are formă aproximativ dreptunghiulară, teşită la colţurile de nord-vest şi sud-vest. Partea superioară a zidului tencuit, construit din cărămidă pe soclu din piatră, este protejată împotriva umezelii de ţigle. Colţul sud-estic al incintei este ocupat de capela Sfintei Familii. Capela este formată dintr-o clădire mai mare cu acoperiş în patru ape şi fronton curbat, respectiv dintr-o construcţie scundă cu acoperiş în două ape. O inscripţie referitoare la construcţie, care se află pe o placă din piatră sub nişa semicirculară a frontonului curbat: „Szentseges Familia Tiszteletére Száva Antal 1820” (În cinstea Sfintei Familii Száva Antal 1820).

 

 

În cimitir se află pietrele funerare ale familiilor locale armene. O particularitate a pietrelor cioplite este aşezarea lor orizontală, o soluţie rar întâlnită în Secuime, pentru care se cunosc doar câteva exemple în celelalte localităţi ale Bazinului Ciuc (de ex. la Sâncrăieni sau Cioboteni).


Bibliografie selectivă
Bogos Mária, A szépvízi örmény közösség, Budapest, 1997.
Fáraó Simon, A szépvízi örmény telep I, In: Armenia, 1888, ianuarie. 7–11.
Fáraó Simon, A szépvízi örmény telep II, In: Armenia, 1888, februarie. 47–51.
Puskás Attila, Az erdélyi örmények nyomában, Gheorgheni, 2006.


taguri

, mănăstire, armean

Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină