listare

trimite prin

Cavoul Teleki, Dumbrăvioara
Ultima actualizare:  2012-11-26
Autor:  Orbán János
Tradus de:  Orbán János



Date despre monument
Adresa: Cimitirul vechi
Cod: MS-IV-m-A-16100
Datare: 1801–1803

Date istorice

Cavoul din Dumbrăvioara păstrează osemintele unor personalităţi proeminente ale culturii transilvănene: aici sunt înmormântaţi însuşi cancelarul fondator de bibliotecă, Teleki Sámuel; fiul său, omul de ştiinţă decedat prematur Teleki Domokos, precum şi strănepotul său, Teleki Samu, exploratorul Africii.

 


Literatura de specialitate referitoare la cavou identifică drept dată a construirii anul 1772, infomaţie bazată pe concluziile trase din consemnările registrului parohial al bisericii reformate din secolul al XVIII-lea şi pe informaţiile cronologice ale pietrelor funerare: dintre cei şase copii decedaţi ai soţilor Teleki între 1772–1784, primul care a fost înmormântat în partea de nord, până atunci neatinsă a cimitirului, a fost o fată născută moartă în 1772. Însă consemnările din paginile registrului parohial despre înmormântarea copiilor amintesc numai de cimitir şi morminte; registrul deceselor pomeneşte despre existenţa cavoului mult mai târziu, abia în anul înmormântării cancelarului Teleki, în 1822. De fapt problema construirii cavoului familial de mari dimensiuni a apărut în viaţa cancelarului, confruntat tot mai frecvent cu decese, după moartea soţiei (Bethlen Zsuzsanna de Iktár) şi fiului său, Domokos. Iar pentru realizarea sa au oferit o ocazie oportună lucrările de construcţie ale Bibliotecii Teleki şi a palatului nobiliar din Târgu-Mureş (1799–1804): meşterii angajaţi la construirea bibliotecii puteau să construiască simultan şi cavoul de la Dumbrăvioara.

În 1801 au prevăzut pentru prima oară în lista de cheltuieli necesarul de var şi lucrări de zidărie pentru cimitirul din Dumbrăvioara, iar pe parcursul verii, meşterul Követsi János din Turda, care lucra concomitent şi la Bibliotecă, a trasat locul construcţiei. Toamna, după planurile aprobate şi confirmate de Teleki, s-au apucat de aşezarea fundaţiei. Însă lucrările din Târgu-Mureş i-au legat de şantierul din oraş pe meşteri, aşa încât în luna februarie a anului 1802 încă se tot pregăteau să se apuce în cursul lunilor de vară de cavou. În luna mai Követsi János a fixat deja locul pilaştrilor cavoului şi se pregătea să se apuce de construcţii îndată după terminarea reparaţiilor aripii Rhédey-Wesselényi din Târgu-Mureş. Până atunci i-au trimis lui Teleki la Viena planul clădirii, împreună cu o scrisoare în care îl solicitau decizia privind locul unde urmau să fie înzidite cele trei monumente funerare existente. Se poate observa că izvoarele amintesc frecvent de un delineatio, un plan al construcţiei. Din păcate, acesta nu s-a păstrat şi nici numele autorului nu este menţionat în documente, însă este probabil că executarea planurilor cavoului, considerat a fi o construcţie mai simplă, desigur, ţinând cont de aşteptările comanditarului, să fi căzut tot în sarcina înzestratului maistru-zidar. În scrisoarea din mai 1803 a administratorului Kadácsi István, sunt pomenite şi lucrările de dulgherie – aflăm că „domnul Xtian [Krisztián] va face lucrările de lemnărie ale remizei cimitirului”. Este vorba de un maistru-dulgher din Rupea, Christian Schön, meşterul încercat deja la lucrările pentru Biblioteca Teleki, care lucra pentru Teleki Sámuel din vara anului 1799, cel care va mai activa vreme îndelungată pe domeniile cancelarului. Deşi în iunie 1803 la Târgu-Mureş, încă se pregăteau de începerea lucrărilor de la Dumbrăvioara, construcţia cavoului s-a şi încheiat în acelaşi an, fiind aşezate şi noile pietre funerare.



Referitor la realizarea pietrelor funerare nu dispunem de prea multe informaţii. După cum am putut observa, înainte de ridicarea construcţiei, numai trei dintre cei şapte decedaţi care se odihneau în curtea verde a cimitirului aveau pietre funerare. Piatra funerară a celui de-al doilea fiu decedat în 1784 al lui Teleki Sámuel, numit Sámuel, a fost comandată în 1785–1786, împreună cu pietrele portalului bisericii din Dumbrăvioara de la un pietrar necunoscut din Cluj. În 1803, în anul construcţiei, s-au executat noi „monumente din piatră”, din păcate nu ştim, pentru care morminte, acestea fiind aşezate deja în construcţia proaspăt terminată. Numai despre piatra funerară a lui Teleki Sámuel (decedat în 1822) ştim, că blocul imens de granit a fost gravat de renumitul meşter clujean Nagy Sámuel, tot el sculptând şi cele două statuete alegorice de îngeri – în prezent dispărute fără urmă – aşezate odinioară lângă piatra funerară.


Descrierea edificiului

Cavoul din Dumbrăvioara al familiei Teleki se află pe panta nordică a dealului aşa-numitului „cimitir vechi”, aflat la est de sat. E o construcţie de plan dreptunghiular, cu ferestre semicirculare, câte trei pe laturile nordică şi sudică, câte patru pe cele vestică şi estică. Aspectul iniţial a diferit în mare măsură de cel de astăzi: meşterul constructor de odinioară a realizat un spaţiu mărginit pe fiecare latură de arcade semicirculare deschise, pornind arcadele de pe o fundaţie de cca 1 metru înălţime. Cândva, în cursul secolului al XIX-lea, deschiderile dintre arce au fost zidite pe jumătate din grosimea peretelui până la înălţimea naşterii arcului, astfel s-a conturat şirul ferestrelor semicirculare care caracterizează aspectul actual al clădirii. Pe fiecare faţadă ale clădirii apar lesene simple, care susţin o platbandă orizontală din tencuială, care înconjoară toată clădirea. Cavoul are o cornişă principală bogat profilată, fiind acoperită de o şarpantă înaltă, deschisă, în patru ape, învelită cu şindrilă.



Accesul în interiorul dreptunghiular cu pardoseală de cărămidă se face prin uşa încastrată în arcada mijlocie a laturii nordice. Aici, pe zidul răsăritean, între cele două ferestre, este fixată placa de calcar cu inscripţia latină redactată de constructor, Teleki Sámuel. Faţă-n faţă cu intrarea, monumentele funerare sunt dispuse pe trei rânduri. În cavou se odihnesc, majoritar, cancelarul şi urmaşii săi în linie dreaptă (fiul, Ferenc, nepotul, Sámuel Ferenc, respectiv exploratorul Africii, Teleki Samu) şi membrii familiilor lor. În rândul din mijloc se află cele mai multe: plăcile funerare de mici dimensiuni cu inscripţii latine, aşezate la nivelul pavimentului ale copiilor cancelarului stinşi prematur, pe direcţia nord-sud, în ordine cronologică. Soţia cancelarului, Bethlen Zsuzsanna de Iktár şi fiul său, Domokos, se află la capătul sudic al rândului estic, odihnindu-se sub plăci simple de calcar, cu inscripţii latine. Iniţial, cancelarul a fost aşezat spre odihnă veşnică la loc de cinste, la capătul sudic al rândului central, însă după moartea lui Teleki Samu, exploratorul, osemintele şi piatra funerară din granit au fost mutate în colţul sud-vestic al cavoului, locul fiind ocupat de strănepotul explorator al Africii. Monumentul său funerar, cioplit din lemn, n-a rezistat însă până în zilele noastre, blocul rudimentar actual de beton a fost turnat în timpul renovării din anii şaizeci. Demne de atenţie sunt şi monumentele funerare cu aspect de sarcofag de la mijlocul secolului al XIX-lea, în care se odihnesc Bánffy Erzsébet, soţia lui Teleki Ferenc, mormânt de mari dimensiuni, ornat cu motive vegetale, şi Bethlen Erzsébet, soţia lui Teleki Sámuel Ferenc, mai mic, cu capac sub forma unui acoperiş în două ape. Plăcile funerare de marmoră neagră, de aceleaşi dimensiuni şi gravate cu litere de acelaşi tip, aşezate deasupra mormintelor lui Teleki Ferenc, Arthur Béla Ferenc, respectiv Sámuel Ferenc, au fost executate concomitent, se pare, după moartea celui din urmă (1882). Trei dintre mormintele din cavou nu au inscripţii.


Bibliografie selectivă
Orbán János, Egy főúri család temetkezőhelyének kialakulása a 18–19. században. Adatok a sáromberki Teleki-kripta építéstörténetéhez, în Dolgozatok az Erdélyi Múzeum Érem- és Régiségtárából, I. (XI.), 2006, 205–223.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină