listare

trimite prin

Biserica romano-catolică "Sfânta Maria", Baia Sprie
Ultima actualizare:  2012-12-06
Autor: 



Date despre monument
Adresa: Piaţa Libertăţii, nr. 30., Baia Sprie, judeţul Maramureş
Cod: MM-II-m-B-04508
Datare: 1847–1858

Date istorice

Baia Sprie, lângă Baia Mare, a fost una dintre cele mai importante localităţi de exploatare de minereuri de metale preţioase (argint şi aur) din zona Satu Mare. Despre istoria timpurie a localităţii avem puţine informaţii. O diplomă emisă în anul 1329 o menţionează cu rang de oraş, care împreună cu oraşul învecinat Baia Mare aparţinea de aceeaşi autoritate judecătorească. Prima diplomă de privilegiu a primit-o de la Ludovic I al Ungariei în anul 1347, prin care era scutită de la plătirea taxelor regale (census), erau întărite privilegiile anterioare, şi a fost stabilită statutul mineritului.

 

Înainte de înfiinţarea Diecezei Romano-Catolice de Satu Mare (1804), parohia din Baia Sprie a aparţinut Diecezei de Agria. Prima menţionare a parohiei provine din registrul zeciuielii papale din anul 1333, când preotul din localitate plătea o dijmă de 24 groşi.

 

Până în anul 1411 oraşul era în posesie regală, când regele Sigismund a donat-o despotului sârb Ştefan Lazarevici. De la el, prin moştenitorul său, Gheorghe Brancovici, oraşul a trecut în posesia lui Ioan de Hunedoara. Conform tradiţiei, în anul 1452, în urma unei vizite făcute în oraş, Ioan de Hunedoara a luat cu sine orga bisericii de aici şi i-a dus în cetatea din Zvolen, iar ca despăgubire a donat bisericii arenda de minerit [lat. urbura] a oraşului. Acest privilegiu era confirmat şi de regele Matia Corvin în anul 1465, cu ocazia revenirii oraşului în posesie regală.

 

Parohia din Baia Sprie a fost desfiinţat în 1547 în urma extinderii Reformei. În anul 1550 oraşul era atacat şi jefuit de un grup de bandiţi. Probabil cu această ocazie a pierit şi biserica. În 1603 biserica reconstruită ulterior, împreună cu arenda de minerit, a intrat în posesia calviniştilor. În 1690 romano-catolicii revendică biserica, iar prin decretul regal emis de Leopold I. arenda era plătită din nou în casa parohiei. Până în anul 1773 parohia reînfiinţată a fost condusă de misionari iezuiţi. Primul preot al parohiei din Baia Sprie, György Tájer (1773–1782) a fost numit în 8. octombrie 1773, de baronul Károly Eszterházy, episcopul Diecezei de Agria.

 

În 1804 numărul credincioşilor romano-catolici era de 1914. Se presupune ca numărul ridicat a locuitorilor romano-catolici şi veniturile mari din minerit au motivat construirea unei biserici noi, a cărei lucrări au fost începute în 1847, în timpul preotului Mihály Félix Pilászy (1840–1857), în vecinătatea imediată a bisericii vechi cu turn vestic. În martie 1848 mobilierul bisericii vechi era mutată în biserica din lemn a greco-catolicilor, extinsă cu un pronaos şi un turn-clopotniţă, unde, până la terminarea construcţiilor, timp de zece ani, se ţineau liturghiile romano catolice. Biserica veche a fost demolată în 1855. Până atunci zidurile edificiului erau deja ridicate, iar până la sfârşitul anului clădirea a fost acoperită. Picturile murale ale bolţii erau realizate în 1857. Tot în acelaşi an au fost montate clopotele din Wiener Neustadt şi orga bisericii provenită din atelierul vienez al lui Carl Hesse.

 

Lucrările au fost finalizate în vara anului 1858, iar la 15 august a avut loc sfinţirea bisericii.

 

În construcţia bisericii, care a durat aproximativ 11 ani, au fost investite de către parohie mai mult de două sute de mii de florini. Planurile clădirii, ale cărei mărime şi faţadă ne aminteşte de catedrala episcopală din Satu-Mare, erau elaborate de Albin Tischler (1810–1884), canonic titular şi preot al parohiei din Zajta (Ungaria). Biserica este construită în stil neoclasic, cu elemente împrumutate din stilul romanic. Despre activitatea de arhitect al proiectantului avem puţine informaţii. Probabil că odată cu proiectarea bisericii din Baia Sprie a realizat şi planurile capelei Calvaria de pe dealul de lângă oraş (sfinţită la 7 mai 1848). De asemenea, după proiectul lui Tischler a fost reconstruită între 1837–1846 biserica medievală din Berehove (Ucraina) în stil goticizant. El este autorul planurilor bisericii Calvaria din Satu Mare construită în 1844 (reconstruit în 1908) şi a celor 14 staţii ale Calvariei din faţa colinei. De numele lui se leagă şi proiectele bisericii din Urziceni (1854) şi Ciumeşti (1856).


Descrierea edificiului

Biserica Sfânta Maria din Baia Sprie se află în centrul localităţii situate într-o zonă pitorească, înconjurat de munţi înalţi şi împăduriţi, în mijlocul fostei pieţe a oraşului, numit Piaţa Hunyadi, în apropierea bisericii reformate şi a primăriei. Biserica sală, orientată est-vest dispune de o navă formată din trei travee, la ale cărei parte centrală ăi este adosată spre nord şi sud, formând câte o capelă cu închidere semicirculară în interior şi dreptunghiulară în exterior. Traveea centrală a navei este acoperită cu o cupolă pe pandantivi, susţinută de coloane îngemănate, iar celelalte travee cu boltă a vela. Nava bisericii se închide spre est cu un cor semicircular, al cărei laturi nordice îi este anexată o sacristie etajată.

 

Faţada bisericii este monumentală. Intrarea se află în axa centrală a faţadei principale cu trei axe, amenajat sub un portic înălţat de 12 trepte, ieşit în rezalit. Porticul este format din patru coloane cu capiteluri ionice şi fusuri canelate, care susţin un timpan. În faţa bisericii, pe piedestaluri înalte sunt aşezate statuia regilor sfinţi maghiari Sf. Ştefan şi Ladislau, iar în nişele cu închidere semicirculară ale faţadei se află statuile Sfinţilor Petru şi Pavel. Frontonul porticului este flancat de două turnuri cu plan rectangular cu două etaje, care se ridică deasupra cornişei principale, fiind acoperite cu coifuri octogonale înalte.

 

Aspectul şi elementele de decor ale faţadei principale a bisericii, cum ar fi structura porticului, cornişa principală împodobită cu un şir de denticuli, ancadramentul uşii principale, accentuat cu şiruri de ove, precum şi nişele cu statui ne amintesc de faţada neoclasică a catedralei episcopale din Satu Mare, cu toate că ferestrele circulare poartă deja amprenta stilului romantic.

 

Faţada nordică şi sudică sunt amenajate simetric, iar părţile centrale, care încorporează cele două capele, sunt concepute asemenea unor rezalite încoronate cu timpan, cu faţade articulate cu pilaştri cu capiteluri ionice decorate cu palmete, ferestre şi nişe de statui cu închideri semicirculare.

 

    Interiorul bisericii, asemenea faţadei, oferă o imagine impozantă vizitatorilor. Pereţii sunt articulaţi cu coloane şi pilaştri cu capiteluri ionice, învelite cu marmură roşie şi cornişe bogat profilate. Pictura altarului principal înfăţişează pe Înălţarea Maicii Domnului şi a fost pictată de Károly Lotz în 1858. În timpul postului Sfintelor Paşti aceasta este acoperită cu o scenă a Răstignirii pictată în 1935 de pictorul din Baia Sprie Hajós Ilona. În capelele laterale deasupra altarelor neoclasiciste se află tablouri pictate de Franz Geiling în 1859, reprezentând Răstignirea (dreapta) şi Sf. Ioan de Nepomuk (stânga). În nişele aflate în aceste capele sunt plasate statuile din lemn a Sf. Ana, Sf. Iosif, Sf. Florian şi Sf. Emeric. La intersecţia navei şi a corului, pe ambele părţi, se află câte o pictură ale unor altare laterale demontate în anii 1980, pictate în 1865 de Carl Schellein. Pictura alipit laturii nordice, conform tradiţiei locale, portretizează doi mineri, pe István Glódics şi Pál Stenczel, care aveau religii diferite (catolică şi reformată) şi în faţa cărora, în timpul unei dispute confesionale, a coborât din cer Fecioara Maria, înconjurat de îngeri. Compoziţia picturii de pe latura sudică prezintă pe Isus ţinând o pâine, iar pe partea inferioară apare imaginea a doi îngeri ţinând o cruce şi un potir.

 

Bolta bisericii este decorată cu picturi murale executate în perioada construcţiei bisericii. În semicalota absidei se vede scena încoronării Fecioarei Maria, în prima travee a navei scena prezentării lui Isus în templu, în cupolă naşterea lui Isus, iar în semicalotele capelelor laterale adorarea magilor şi scena întâlnirii Sf. Maria cu Sf. Elisabeta.

 

Printre piesele interiorului este de remarcat cristelniţa de marmură roşie, acoperit cu un capac de lemn, în formă de clopot, încoronat cu o compoziţie sculpturală reprezentând botezului lui Isus, precum şi construcţia tribunei de orgă, sprijinită de patru stâlpi înalţi, din fier turnat, cu capiteluri egiptizante. În colecţia bisericii se păstrează de asemenea un steag a minerilor din 1859.

 

Biserica a fost restaurată de mai multe ori. Cele mai importante au fost lucrările de refacere din anii 1982–1984, când au fost restaurate picturile murale, s-au demontat cele două altare laterale şi amvonul, iar în ultima travee a navei dinspre tribuna de orgă au fost ridicate două altare mai mici şi au înlocuit orga din 1857 cu o orgă electrică.

 

Biserica parohială din Baia Sprie est un monument important de arhitectura religioasă de stil neoclasicist, care însă prin utilizarea elementelor caracteristice ale stilului romantic are şi un caracter istoricizant. Importanţa ei, în afară de nivelul ridicat al calităţii arhitecturale şi a amenajării interioare, se datorează şi faptului, că a fost proiectat de un preot diecezan, un caz rarisim în arhitectura religioasă a vremii.


Bibliografie selectivă
Palmer Kálmán, <i>Nagybánya és környéke</i>, Nagybánya, 1894.
Szmik Antal, <i>Adalékok Felsőbánya szabad királyi bányaváros monográfiájához</i>, Budapest, 1906.
<i>Schematismus cleri almae dioecesis Szathmáriensis ad annum Jesu Christi 1864</i>, Szatmár, 1864.
<i>A Szatmári Püspöki Egyházmegye emlékkönyve fennállásának századik esztendejében (Schematismus centenarius). 1804–1904</i>, Szatmár, 1904.
Hitter Ferenc, <i>A római katolikus egyház</i>, In: <i>Felsőbányai kalauz</i>, Szerk. Máriás József, EMKE füzetek 15–16. Nagybánya, 1998, pp. 32–40.
Idem, <i>150 éves a felsőbányai római katolikus Nagyboldogasszony-templom</i>, Bukarest, 2008.
<i>Magyarország vármegyéi és városai: Szatmár vármegye</i>, Szerk. Borovszky Samu, Budapest, 1908.
Komárik Dénes, <i>A korai gótizálás Magyarországon</i>, In: Zádor Anna – Szabolcsi Hedvig (szerk.), <i>Művészet és felvilágosodás</i>. Budapest, 1978, pp. 209–300.
Zádor Anna–Rados Jenő, <i>A klasszicizmus építészete Magyarországon</i>, Budapest, 1943. p. 216, 278.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină