listare

trimite prin

Biserica reformată, Sălard
Ultima actualizare:  2012-12-13
Autor:  Emődi Tamás
Tradus de:  Emődi Tamás



Date despre monument
Adresa: 417450 Sălard nr. 553. jud. Bihor
Cod: BH-II-m-B-01200
Datare: sec. XV.

Date istorice

Biserica reformată din Sălard – localitate aflată la întâlnirea dintre regiunea Văii Ierului şi cea a Munților Şes respectiv Dealurile Oradiei – a fost construită ca biserica unei mănăstiri franciscane observante şi este în regiune monumentul de arhitectură gotică cu cele mai multe elemente păstrate dintre cele ce datează din secolul al XV-lea. Soarta lăcaşului de cult în primul secol şi jumătate de existență a fost strâns legată de istoria familiei Csáki, ctitorii mănăstirii. Familia Csáki s-a ridicat sub domnia regelui Sigismund de Luxemburg printre baronii care reprezentau pătura superioară a aristocrației. Ei au organizat în comitatul Bihor un domeniu întins cu centrul la cetatea Adrian. Cea mai importantă localitate a domeniului Adrianului, dobândit ca donație în 1395, a fost tocmai Sălardul, care figura în documentele secolului al XIV-lea ca oppidum. În condițiile evoluției urbane şi economice ale localității, se explică inițiativa lui Nicolae Csáki, comite a mai multor comitate, jude al cumanilor, iar mai târziu voievod al Transilvaniei, de a înființa în centrul domenial o mănăstire mendicantă dedicată Sfintei Fecioare Maria. Csáki în calitate de comite de Timiş, cunoştea de aproape activitatea franciscanilor din sudul regatului, invitându-i să-şi exercite prozelitismul printre rândurile populației păgâne sau eretice.

 

 

    În bula emisă la 1 martie 1400 papa Bonifaciu IX. a acordat unele drepturi celor care făceau donații pentru construirea mănăstirii iar la 1 mai al aceluiaşi an papa îi recomandă pe monahi episcopului orădean, cerând sprijinul acestuia. Drepturile menționate au fost reînnoite prin bulele emise la 18 ianuarie şi 12 februarie 1402. Textul formulat în stereotipii al bulelor menționează spațiile vieții monahale: biserica, refectoriul, turnul, chiliile călugărilor, ţintirimul. Călugării aparțineau ramurii radicale a franciscanior, care a înființat în 1448 o provincie independentă observantă. Mănăstirea a fost subordonată la început vicariatului bosniac, iar mai târziu custodiei de Ineu.

 

    În documentul de partajare a bunurilor familiei Csáki emis în 1421, dreptul de patronat asupra mănăstirii rămâne în proprietate comună. În 1468 congregația provinciei observante din Regatul Ungar s-a ținut la Sălard. Biserica mănăstirii servea în acelaşi timp şi ca loc de înmormântare a membrilor familiei Csáki, astfel în 1468 au fost înhumați aici Francisc Csáki, comite al secuilor şi fiul acestuia, Benedict. În 1533 sub conducerea gvardianului Kamonczi Tamás congregația provinciei hotăreşte amenajarea unei săli pentru bolnavi, din vechea cameră destinată bolnavilor respectiv din trei chilii şi din sala bibliotecii. În 1535 mănăstirea era locuită de 22 de călugări.

 

    Ca un paradox al destinului, activitatea mănăstirii a fost pecetluită tot de un membru al familiei Csáki: adepții lui Csáki Farkas trecuți la protestantism devastează aşezământul, ucigând şi pe guardianul Váradújlaki Ferenc. De atunci biserica funcționează că lăcaş de cult reformat. Primul preot reformat cunoscut a fost Kolozsvári Igaz Kálmán (1620-1667), peregrin în Țara de Jos, expulzat din Cluj datorită puritanismului său.

 


Descrierea edificiului

    Este posibil, ca primul lăcaş de cult al mănăstirii să fi fost mai modest sau unul provizoriu, deoarece biserica actuală are elemente ce pot fi datate mai târziu, spre cea de-a doua treime a secolului al XV-lea. Nava flancată de contraforți, corul cu terminație poligonală, spațiul adosat laturii nordice a corului precum şi turnul au fost ridicate într-o singură etapă. Edificiul a fost construit aproape exclusiv din cărămidă şi doar ferestrele, portalurile şi bolțile corului au fost realizate din piatră. Atât nava cât şi corul au tavane drepte, nava nu a fost boltită nici în evul mediu. Fațada vestică prezintă cea mai răspândită variantă a arhitecturii franciscane, şi anume cea cu trei ferestre înalte, grupate în jurul axului (cea din mijloc este înzidită). Profilul portalului vestic cu lintou drept este compus din baghete şi cavete. Un alt portal, cu terminație în arc în acoladă servea pentru accesul călugărilor dinspre mănăstirea aflată la nord. O fereastră de dimensiuni mai mici respectiv retragerea suprafeței parietale pe latura vestică indică existența unei tribune medievale vestice. Dintre ferestrele gotice ale bisericii doar una şi-a păstrat integral aspectul original, – cea de pe latura nord-estică a corului – cu menoul profilat şi muluri trilobate. Celelalte îşi păstrează doar ambrazurile din piatră. La ultima renovare au ieşit la iveală amprentele bolții corului şi consolele ciuntite ale acesteia. Cele şase piese deteriorate ale consolelor lasă să se contureze soluții de reprezentări geometrice dar şi figurale. Nervurile bolții cu două travei aveau profilul trapezoidal, cu câte o cavetă.

 

    În capătul sud-estic al corului a ieşit la iveală o sedilie cu trei nişe şi un pastoforiu, toate cu terminații semicirculare. Accesul spre parterul turnului se făcea dinspre cor printr-un portal cu terminație de arc în acoladă, iar de aici înspre sala boltită adosată laturii nordice a turnului se accedea printr-un gol fără ancadrament, cu terminație în segment de arc.

 

    Această sală boltită a fost împărțită pe verticală în secolul al XVIII-lea sau XIX-lea printr-o boltă cilindrică, astfel că spațiul inferior a devenit o pivniță. După înlăturarea bolții, au devenit vizibile mai multe elemente medievale: consolele gotice ale sălii, dintre care trei sunt decorate cu capete umane, şi două nişe cu terminații semicirculare, ce serveau ca tabernacol şi loc de depozitare a bunurilor necesare oficierii slujbei. Nervurile profilate cu cavete se întâlnesc într-o cheie de boltă decorată cu blazonul familiei Csáki. Sala era luminată prin cele două ferestre înguste gotice de pe latura estică, cu muluri trilobate. Spațiul avea destinația de capelă privată.

 

    Segmentul de coridor cuprins între capelă şi cor a fost acoperit cu o boltă cilindrică, care însă a fost demolată ulterior. Încăperile superioare, aflate deasupra coridorului erau accesibile doar dinspre vest printr-o scară de lemn exterioară, astfel că etajele puteau fi izolate în caz de amenințare, jucând şi rol defensiv. Parterul turnului avea un planşeu superior din grinzi, cele două etaje aflate peste parter erau boltite cilindric iar cele trei superioare aveau tavane drepte. Încăperile inferioare erau luminate de ferestre înguste şi mici, cu ambrazuri oblice iar ultimul etaj dispunea de trei ferestre mai mari, cu terminații semicirculare.

 

    Corul a dobândit o şarpantă nouă în 1719, iar nava în 1734–36, la inițiativa lui Csáki Zsigmond. Până la înălțimea de 20 m turnul îşi menține înfățişarea medievală, însă suferă de intervenții în 1740 şi 1820, respectiv este supraînălțat în 1840–44. În 1820 se construieşte porticul sudic, în 1830 de modifică portalul vestic şi se realizează un tavan casetat. Singura fereastră nordică a navei a fost practicată în zidărie în 1872.

 

    Dintre elementele mobilierului se remarcă coronamentul amvonului, realizat în 1797 în stil rococo. Stranele şi băncile clasicizante au fost introduse în 1802, orga a fost instalată în 1850 iar strana în stil neoempire datează din 1890.

 

    Pe peretele nordic şi sudic al corului au ieşit la iveală cu ocazia ultimei renovări picturi murale constând din trei scene: una reprezentând-o pe Sfânta Fecioară cu pruncul Iisus tronând, încadrată de Sf. Rege Ştefan şi Sf. Emeric respectiv de Sf. Ecaterina cu împăratul Maxentius la poalele ei şi un sfânt episcop, o scenă cu un subiect neidentificat (Ultima rugăciune a Mariei?) şi scena Înălțării Preasfintei Fecioare Maria cu suita apostolilor adunați în jurul catafalcului.

 

    Ciclul mariologic – în strânsă legătură la Sălard şi cu patronul bisericii – a constituit un subiect predilect pentru franciscani. Iconografia scenei sudice a fost impusă probabil de ctitori. Aşezarea laolaltă a celor doi regi sfinți respectiv a Mariei cu pruncul ne evocă inerent concepția Regnum Marianum, legând tema mariologică cu cultul național al regilor sfinți.


Bibliografie selectivă
Bunyitay Vince, A váradi püspökség története, Nagyvárad 1883–1884, I. p. 391, II. p. 307, III. pp. 450–456.
Karácsonyi János, Szt. Ferencz rendjének története Magyarországon 1711-ig, Bp. 1923–1924, I. pp. 313, 391, 404, 414–415.
Borzási Gyula – Emődi Tamás, Szalárd, református templom (Erdélyi műemlékek 20.) Kolozsvár, 1996.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină