listare

trimite prin

Muzeul Etnografic al Transilvaniei (fosta „Reduta”), Cluj-Napoca
Ultima actualizare:  2014-10-24
Autor:  P. Kovács Klára
Lector:  Kovács András



Date despre monument
Adresa: Municipiul CLUJ-NAPOCA, Str. Memorandumului nr. 21.
Cod: CJ-II-m-B-07407
Datare: Sec. XVI-XVII, 1810-1812

Date istorice

Muzeul Etnografic, fosta „Redută", se situează în centrul istoric al oraşului, pe strada Memorandumului (odinioară str. Mănăşturului din interiorul zidurilor), spre nord-vest de Piaţa Unirii. Pe locul aripii dinspre stradă a actualului edificiu se înşirau în evul mediu trei case distincte, ale căror faţade ocupau aproximativ 10 m din aliniament fiecare. Una dintre ele fusese renovată, înfrumuseţată în secolul al XVII-lea, fapt indicat de ancadramentul renascentist încastrat în poziţie secundară în pasajul carosabil. De-a lungul existenţei sale acest edificiu a împlinit diferite funcţii. Aici a funcţionat în secolul al XVIII-lea şi la începutul veacului următor hanul „Calul Bălan", hanul oraşului, cel mai de seamă hotel clujean al perioadei. Sub domnia lui Iosif al II-lea (1780-1790) edificiul a fost cedat puterii centrale, care a amenajat o şcoală militară în incinta sa. Oraşul a redobândit clădirea, sursa unor venituri importante, abia în anul 1794. Începând cu sfârşitul aceluiaşi secol şi probabil până prin anii 1830 a fost reconstruit şi reamenajat în faze succesive. La aceste lucrări au colaborat arhitecţii de seamă ai oraşului, ca Joseph Leder, Mihály Kindt, Georg Winkler, Anton Kagerbauer. În procesul de renovare hanul vechi fusese înzestrat cu sala reprezentativă amenajată în aripa principală. În stilul arhitectural al aşa numitei Săli de dans recunoaştem contribuţia arhitectului Joseph Leder (1749-1814). În perioada anilor 1810-1812 Leder fusese chiar arendaşul hanului. În perioada amintită acesta a construit pe baza planurilor proprii aripa sudică a clădirii.

 

În secolul al XIX-lea clădirea purta numele de Redută (din fr. redoute = sală de dans) şi a găzduit balurile cele mai sofisticate ale elitei orăşeneşti. Reduta deţinea chiar şi dreptul exclusiv pentru organizarea balurilor mascate în oraş. O formaţie de 12 muzicieni angajaţi cu contract asigurau muzica pentru astfel de evenimente. Cu ocazia balurilor se organizau deseori şi colete de binefacere pentru ajutorarea săracilor. În afară de baluri, sala încăpătoare a mai găzduit şi o mulţime de evenimente culturale şi istorice importante în viaţa oraşului şi în cea a Marelui Principat al Transilvaniei. Aici au avut loc trei diete în perioada 1824-1848 şi în 1859. În 1848 în sala mare a clădirii s-a proclamat unirea Transilvaniei cu Ungaria, eveniment comemorat peste 50 de ani prin amplasarea unei table inscripţionate pe faţada principală. Inscripţia a fost înlăturată ulterior în 1919. În aceeaşi locaţie s-a constituit în anul 1859 Societatea Muzeului Ardelean, ca şi Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania în 1885. Placa din stânga porţii a fost aşezată în amintirea procesului memorandiştilor care a avut loc în aceeaşi clădire în 1894. În 1897 în sala de dans s-a proiectat primul film în oraş. În 1925 oraşul a cedat clădirea armatei pentru o perioadă de 25 de ani, care a înfiinţat în incita sa cazinoul ofiţerilor. În 1958 Muzeul Etnografic al Transilvaniei s-a mutat în acest edificiu din sediul său precedent, aflat în Parcul Central.


Descrierea edificiului

 

Clădirea Muzeului Etnografic are în prezent un corp masiv, cu trei niveluri înspre stradă şi o aripă laterală înspre vest. Limbajul decorativ al faţadei principale este dominat de elemente stilistice neoclasice. Aceasta prezintă 10 axe verticale (la parter doar 9.)  Parterul este striat orizontal fiind delimitat de nivelurile superioare printr-un brâu bogat profilat. Pe înălţimea celor două etaje peretele este articulat cu pilaştri monumentali. Ferestrele sunt toate dreptunghiulare, cioplite în piatră, iar portalul intrării semicircular, cu bolţarul median accentuat, cu inscripţia M[uzeul] E[tnografic] 1959 - anul renovării. Cele şase axe centrale ies în rezalit faţă de planul faţadei. Coama acoperişului în două ape, învelit cu ţigle este încălecată la capătul vestic de un turnuleţ construit la mijlocul secolului al XIX-lea.

 

În acest turnuleţ a fost mutat orologiul care se afla iniţial în turnul porţii vestice a oraşului, de la capătul străzii Mănăşturului. Această poartă a incintei medievale fusese demolată în 1843. Aripile dinspre curte ale clădirii prezintă doar două niveluri, cel superior fiind caracterizat de foişoare deschise prin arcade semicirculare, sprijinite pe stâlpi. Deschideri identice regăsim şi la parter, la capetele sudică, respectiv nordică ale aripii vestice. Încăperile parterului au fost acoperite cu bolţi semicilindrice, respectiv cu bolţi semicilindrice cu penetraţii. Cele ale etajului sunt tăvănite. Pivniţa clădirii e medievală. Bolţile semicilindrice, împreună cu ancadramentele cu deschiderea semicirculară aparţinând goticului tardiv, aflate în aceste spaţii provin din casele de secol XVI care au precedat edificiul prezent. Fragmentul unui ancadrament de portal gotic târziu, încastrat în zidul vestic al gangului carosabil -în prezent acoperit, cunoscut doar din raportul cercetării de parament - demonstrează că avem de-a face cu structuri medievale şi la nivelul parterului.


În gangul porţii este încastrat un ancadrament renascentist cu lintelul decorat cu un scut renascentist, purtând monograma B. F. şi cifrele unui an din secolul al XVII-lea: 16[.]4. Din releveele realizate pe la mijlocul secolului al XIX-lea ale clădirii aflăm, că aceasta mai avea o aripă masivă pe latura sudică, în fundul curţii, care însă fusese demolată în 1937. Aripa demolată avea înspre curte foişoare identice cu cele ale aripii principale atât la parter, cât şi la etaj. Fosta sală reprezentativă (Tanz Saal/Sala de Dans) ocupă rezalitul aripii principale. Aceasta are înălţimea celor două etaje şi şase ferestre pe frontul principal, corespunzătoare rezalitului central. Sala mare este mărginită spre est şi spre sud, de câte o sală mai mică, cu două axe, boltită. Expoziţia muzeului etnografic este amenajată în sala mare, în cele două încăperi din vecinătatea sa precum şi în foişorul - închis în prezent - al etajului aripii dinspre stradă.


Bibliografie selectivă
Debreczeni László, Az 1953. évi kolozsvári műemlék-összeírás építéstörténeti eredményei, în Emlékkönyv Kelemen Lajos születésének nyolcvanadik évfordulójára, Kolozsvár, 1957, pp. 231, 234.
B. Nagy Margit, Stílusok, művek, mesterek, Bukarest, 1977.
Kelemen Lajos, Művészettörténeti tanulmányok, vol. II, Bukarest, 1982, p. 155.
Mircea Ţoca, Clujul baroc, Cluj-Napoca, 1983.
Lőwy Dániel-Demeter V. János-Asztalos Lajos, Kőbe írt Kolozsvár. Emléktáblák, feliratok, címerek, Kolozsvár, 1996, pp. 88-90, 262-263.
Gaal György, Kolozsvár kétezer esztendeje dátumokban, în Dáné Tibor Kálmán et. al.(red.), Kolozsvár 1000 éve, Kolozsvár, 2001, pp. 376-435.
Kovács Kiss Gyöngy, Kolozsvári bálok a bécsi kongresszust követő években. (1815-1820), în: Idem, Megidézett múlt. Tanulmányok, forrásközlések, Kolozsvár, 2008, pp. 95-120.


Discuţie