listare

trimite prin

Biserica parohială romano-catolică Sfântul Nicolae, Odorheiu Secuiesc
Ultima actualizare:  2010-04-08
Autor:  Weisz Attila



Date despre monument
Adresa: strada Budai Nagy Antal nr. 34–36.
Cod: HR-II-a-A-12898
Datare: 1787–1791

Date istorice

Colina din axa pieţei centrale a oraşului Odorheiu Secuiesc este dominată de biserica romano-catolică cu hramul Sfântul Nicolae şi de clădirile parohiale. Miezul clădirilor parohiale de astăzi poate să fie acea casă iezuită construită încă la începutul secolului XVIII. de către călugării care probabil reutilizase o clădire reparată de iezuitul Mátyás Sámbár în 1651. Cadranul solar imens pictat pe faţada casei parohiale are o inscripţie în limba latină cu cronostihon (1832) despre lucrările efectuate de parohul Elek Jánosi. Clădirea etajată cu plan în L, are tipice ferestre baroce cu colţurile evazate. În spatele bisericii şi lângă aceasta se întinde cimitirul, cu numeroase monumente funerare în formă de cruce sau de inimă, cioplite în piatră, din secolele XVIII-XIX.

 

Despre înfăţişarea primei biserici, care a fost în locul celei actuale, deţinem puţine informaţii textuale, însă veduta despre Odorhei a lui Johannes Haas din 1734 a păstrat - chiar dacă foarte sumar - volumetria clădirii de cult. Clădirea compusă din navă şi cor, tipic medievală a avut un portic spre vest, iar turnul nu a fost alipit clădirii ci s-a ridicat lângă incinta care înconjura biserica.. Cel mai probabil şi în acest caz avem de-a face cu un zid defensiv de plan neregulat ovoidal cu turn-poartă, ca şi în mai multe cazuri de biserici-cetăţi medievale din Secuime. Coiful turnului a avut patru fleşe.

 

În ultimele decenii ale secolului al XIII-lea apare menţionat de mai multe ori eparhia Telegd (diocesis Telegdiensis), care indică deja un sistem funcţional de instituţii eclesiastice în scaunul Odorhei, şi a cărei centru a putut să fie la Odorhei, toponimul sugerând un centru domenial regal, care devenise o localitate importantă pentru secuii colonizaţi aici din Bihor, de către autoritatea regală pe la sfârşitul secolului al XII-lea. Parohul din Odorhei a fost menţionat prima dată în 1317 (Conradus). Pe baza conscripţiei decimelor papale în 1333 şi 1334 parohul Stephanus de Vduorhel plătise 7 banali, o sumă nu foarte însemnată. În al treilea sfert al secolului al XVI-lea la Odorhei Reforma a avut doar un succes parţial, începând o tărăgăneală între cele două confesiuni pentru proprietatea fostei biserici parohiale. În 1563 chiar Dieta de la Turda declarase, că biserica trebuie să fie folosită de amândouă confesiuni. În epoca Báthory, în 1592 apar iezuiţii în oraş. Dintr-o ascultare de martori din 1630 aflăm că înainte de 1600 reformaţii au adunat şi au ars altarele în faţa bisericii. În jurul anului 1600 căpitanul cetăţii de la Odorhei ocupase biserica pentru catolici, dar în 1612 reformaţii au luat înapoi. Pentru a opri acţiunile viitoare de acest gen o comisie princiară în 1630 a suspendat pentru trei ani folosirea bisericii, până când catolicii şi reformaţii construiesc împreună un nou edificiu de cult pentru reformaţi. În 1637 turnul vechii biserici a fost supraînălţat, iar în 1651 iezuitul Mátyás Sámbár a reparat şi biserica, care a fost renovată şi după incursiunea turco-tătară din 1661. În 1702 parohul István Lakatos menţionează capela laterală închinată Sfântului Francisc de Xavier, şi susţine că turnul cu cele patru fleşe a fost ridicat de către ordinul iezuit pentru clopote şi orologiu. Vorbeşte entuziasmat despre frumuseţea bisericii, despre cele trei altare aurite, despre amvon şi steagurile bisericeşti. Din alte surse cunoaştem faptul că corul era boltit, iar nava a avut tavan casetat. Prezenţa iezuiţilor în oraş era aproape continuă de la sfârşitul secolului XVI-lea, şi de la sfârşitul secolului următor până la desfiinţarea ordinului, în 1782, parohia a fost în gestiunea lor, deci înfrumuseţarea bisericii vechi poate fi legată de ei. Singurul detaliu - refolosit ca şi intrarea laterală a bisericii actuale - care s-a păstrat din perioada iezuită, este un ancadrament renascentist târziu cioplit în piatră, cu inscripţia 1679, şi o tablă de piatră cu timpan, decorată cu însemnul iezuit, IHS, înconjurat de o coroană din raze de soare. Se presupune că ancadramentul a fost intrarea capelei dedicată Sfântului Francisc de Xavier.

 

Prima biserică devenise neîncăpătoare la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când parohul Ferenc Kadicsfalvi Török a iniţiat construirea unei noi edificii de cult. În 1781 s-a făcut prima evaluare de costuri pentru noua clădire, care în 1786 a fost înaintată Guberniului, iar în 1787 a sosit acordul Vienei pentru demararea lucrărilor. Proiectul realizat suferise multe modificări ulterioare; din păcate proiectul amintit în sursele scrise a dispărut între timp, şi pe baza altor documente nu se poate identifica cu siguranţă arhitectul bisericii. Lucrările au demarat în anul 1787, iar peste un an meşterul Anton Türk a preluat conducerea construirii. Anton Türk lucrase o lungă perioadă de timp lângă Paul Schmidt, renumit meşter din Târgu Mureş, şi pe baza acestei circumstanţe nu se poate exclude ideea, că Schmidt ar fi luat parte la proiectarea şi la executarea bisericii catolice. În anul 1780 Schmidt chiar apare şi la Odorhei, negociind construirea bisericii reformate. Pe baza acestora se poate presupune faptul, că el ar fi proiectat biserica în 1781, aceasta fiind confirmat şi de asemănările formale cu celelalte clădiri eclesiastice construite de el. În 1791 lucrările de construcţie au fost terminate, şi din cei 8125 de florini prevăzuţi s-au economisit 161, dar pentru decorarea şi amenajarea interioară comunitatea a avut nevoie de noi fonduri din partea Guberniului. În scurt timp după primirea acestor fonduri, s-a început şi amenajarea interioară, iar în anul 1793 episcopul Ignác Batthyány deja a şi sfinţit noua biserica.

 

Din informaţiile socotelilor este cunoscut şi cercul de meşteri, mai ales locali, care a participat la realizarea noii biserici. Ajutorul meşterul constructor a fost József Kovács, care a făcut şi elementele decorative din tencuială, Ferenc Ferdider a zidit şi a decorat altarele, tâmplarul József Imre a construit băncile bisericeşti, dulgherii János Ince és János Berkesi au realizat scările altarelor. Din informaţiile scrise reiese, că în anul 1793 au fost gata toate altarele şi amvonul, şi faptul, că acestea au fost sculptate în atelierul celui mai apreciat sculptor transilvan al vremii, Simon Hoffmayer.


Descrierea edificiului

Biserica Sfântul Nicolae este accesibilă printr-o scară monumentală. Faţada vestică a bisericii este evidenţiată printr-un turn de siluetă barocă. Planul bisericii este tipic baroc: spaţiul enoriaşilor are trei nave, navele laterale mai înguste şi mai scurte dispun de tribune. În continuarea navei principale foarte late se află corul poligonal mai îngust şi mai scund, iar în axa colateralelor se găseşte câte o sacristie alungită, accesibile din cor.

 

Faţada principală a bisericii este articulată în trepte, peretele vestic al navei principale fiind în poziţie evazată faţă de navele laterale. Chenarul intrării principale are o uşoară convexitate, cele două pilaştri care încadrează uşa poartă o cornişă cu evazări. Decorul faţadei principale este distins, golurile au închidere în segment de cerc. Navele au intrări separate dinspre faţada principală. Faţadele laterale nu poartă decor, sunt articulate doar de ferestrele colateralelor. Pe cei doi pereţi oblici ai corului se deschide câte o fereastră înaltă.

 

Intrând prin poarta principală ajungem în holul spaţios de sub tribuna orgii, din care spaţiul interior superb al bisericii poate fi apreciat doar parţial. De sub tribună se deschid trei arcade spre nava principală. Este foarte interesant faptul că doar spaţiile primului nivel al colateralelor sunt boltite, tribunele sunt tăvănite, iar deasupra navei principale găsim o boltă turtită de lemn, de fapt un tip de tavan folosit la scară largă la sfârşitul secolului al XVIII-lea. „Arcele dublou" ale navei sunt sprijinite de pilaştrii stâlpilor care despart navele. „Bolta" este decorată de cartuşe aurite de stuc, dar sunt aurite şi capitelurile de ordin compozit ale pilaştrilor. Aspectul interiorului este determinat de decorul arhitectural neoclasicist şi pictura decorativă de la începutul secolului XX., respectiv vitraliile provenite tot din această perioadă. Parapetul tribunelor laterale au o uşoară convexitate spre nava centrală, fiind decorate cu panglici. Orga are trei dulapuri dispuse simetric, compoziţia arhitecturală neoclasicistă este în concordanţă stilistică cu interiorul navei. Instrumentul muzical este opera din 1879 a vestitului constructor de orgi din Târgu Secuiesc, István Kolonics.

 

Cele mai importante piese ale amenajării interioare sunt altarul principal, cele patru altare laterale (două în nava principală şi câte una în colaterale), respectiv amvonul montat pe una dintre stâlpi, toate fiind aurite pe un fond alb. Altarul principal, închinat Sfântului Nicolae, dispune de patru coloane uriaşe pe un plan semicircular, cu decor de vrejuri aurite. Printre cele două coloane centrale se vede tabloul altarului reprezentând pe Sfântul Nicolae, opera pictorului clujean Mátyás Veres. Schiţa tabloului se păstrează la parohie. Pe coloane se află statuile aurite ale celor patru evanghelişti, iar pe vârful altarului două figuri de îngeri arată spre cruce. Jos, între coloane sunt amplasate statuile de lemn, aproape mărime naturală ale patru sfinţi iezuiţi (Sf. Francisc de Xavier, Sf. Ignaţiu de Loyola, Sf. Francisc Borgia şi Sf. Stanislaus Kostka). Amplasarea sfinţilor iezuiţi pe altarul principal a fost firesc în oglinda istoricului bisericii. În anii 1940 statuile erau încă la parohie, amplasamentul actual al figurilor pare a fi în conformitate cu concepţia originală a altarului. Tabernacolul altarului aurit, cu cupolă, purtând stema cu IHS (simbolul euharistiei) are doi îngeri cu sfeşnice pe cele două laturi.

 

Cele patru altare laterale sunt de asemenea operele atelierului Hoffmayer, cele din nava principală sunt puţin mai înalte şi mai bogat decorate, iar tablourile au închidere semicirculară. Hramul altarului din partea dreaptă este Fecioara Victorioasă, cel din stânga are un tablou reprezentând Crucificarea. Altarul din colaterala din stânga a fost închinată Sfântului Alois Gonzaga, cel din colaterala din dreapta Sfântului Ioan de Nepomuk; amândouă altare dispun de tablouri, pictate probabil de acelaşi meşter care a pictat şi tabloul altarului principal.


Amvonul de asemenea dispune de un decor sculptural de înaltă calitate artistică, compoziţia sa fiind identică cu amvoanele din catedrala de la Alba Iulia şi biserica armeană din Gherla, operele aceluiaşi Simon Hoffmayer. Corpul amvonului are trei reliefuri aurite: Învierea Morţilor, Semănătorul şi Moise. Pe panoul de spate al amvonului se vede relieful Misiunea Apostolilor, iar pe vârful coronamentului se află figura Sfântului Pavel, cu o carte deschisă în mână. Altarele şi amvonul sunt opere de o calitate artistică deosebită, în deceniile următoare servind, în mai multe cazuri, ca model pentru elaborarea mobilierului unor biserici mai mici ale regiunii (de ex. Lueta).


Bibliografie selectivă
Entz Géza: A székelyudvarhelyi római katolikus plébániatemplom. Közlemények az Erdélyi Múzeum Érem- és Régiségtárából. 1943.
B. Nagy Margit: Türk Antal építőmester. In: B. Nagy Margit: Stílusok, művek mesterek. Bukarest, 1977. 32-49.
B. Nagy Margit: Hoffmayer Simon szobrász élete és munkássága. In: B. Nagy Margit: Stílusok, művek mesterek. Bukarest, 1977. 94-112.
Dávid László: A középkori Udvarhelyszék művészeti emlékei. Bukarest, 1981.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină